Dorohoi News Logo

Dorohoi: [GALERIE FOTO] Săptămâna legumelor donate

Săptămâna legumelor donate

Săptămâna 1-7 noiembrie 2010 a reprezentat pentru elevii Şcolii cu clasele I-VIII, Nr.2 „Ştefan cel Mare”, Dorohoi un prilej de a demonstra implicare şi generozitate. Astfel, aceştia au participat la campania „Săptămâna legumelor donate” desfăşurată în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
    Scopul acestei campanii a fost acela de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ cu privire la situaţia dificilă a unor familii afectate de lipsa de alimente.
    Voluntarii din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII, Nr.2 „Ştefan cel Mare”, Dorohoi, coordonaţi de prof. Dumitrescu Maria, responsabil al Comisiei pentru Activităţi Extracurriculare şi de prof. Şalabină Magdalena, membru al aceleiaşi comisii, au colectat bani destinaţi achiziţionării de alimente şi au donat legume, fructe şi produse alimentare de bază. Din banii strânşi au fost cumpărate 50 kg de varză, 31 kg de morcovi, 30 kg de cartofi, 30 kg de ceapă şi 15 kg de mere.
   Alimentele au fost distribuite unor bătrâni cu o situaţie materială precară din zona afectată de inundaţii, învecinată cu Şcoala cu clasele I-VIII, Nr.2 „Ştefan cel Mare”, Dorohoi. Grupul ţintă a fost selectat pe baza informaţiilor adunate de către elevii şcolii.
   Acţiunea s-a bucurat de succes, deoarece destinatarii produselor alimentare au fost impresionaţi şi mulţumiţi, iar elevii au învăţat să se implice în viaţa comunităţii sociale. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

social
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web